Azi am pasit singura, dar singura in noua mea viata. Ar parea derizoriu sa pun un smile, asa ca doar sugerez ca l-as putea folosi, pentru a-mi arata dezgustarea, ironia pentru atingerea marelui tel al vietii mele - independenta. Stiu, stiu, multi vor spune ca orice nou pas, orice schimbare ne ingrozeste pentru ca ne e teama de necunoscut, etc ( renunt la nesfarsita dezbatere legata de anxietatea fata de nou - parte frenatoare sau nu a vietii, Rogers stie mai multe) . Si daca nu e asa? Daca doar ne scarbeste? Acum am chef sa fiu om, nu psiholog.. n-am chef sa mai pricep de ce se intampla asa si ce-nseamna asta pentru mine. Schimbarea asta trezete-un monstru vechi si binecunoscut, tovars de vreo 22 de ani...ce mult tanjeam dupa independenta, dar n-am stiut ca ea nu-i chiar asa de dulce, n-am stiut ca atunci cand soarele apune, ea devine singuratate. N-am stiut ca ea presupune ...absenta. Absenta cuiva caruia sa-i spui "- Buna seara, am venit!" sau "-Noapte buna!" sau "- Nu uita sa iei paine!" sau - "`Neataaa!".. si iar simt nevoia sa atasez un amar smile...
Dar pot s-afirm raspicat ca ..azi m-am facut si eu mare. "Si ce-ti doresti sa te faci cand o sa fii mare?" auzeam zilnic acum vreo 15 ani. - Paai...medic, profesor sau politista erau raspunsurile mele entuziasmate... Azi spun doar atat : sa fiu mica de cate ori mi-e dor si mare de cate ori ma plictisesc. ( Incerc sa-nchid nasturii sufletului, incepe sa-imi fie frig)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu