Dac-am crescut in cateva luni? Am cearcane adanci si maini ostenite de nopti in care nu vreau sa las miracolul din ziua precedenta sa treaca, sa se astearna peste el valul uitarii, doresc sa-l fac nemuritor si il asez cu drag pe un colt de hartie ( imi stiu modul romantic de a privi lumea; pledez inca pentru scrisul pe un caiet vechi cu un creion marunt, detest tastatura calculatorului, parca ingheata lumina gandului, marunteste efortul de a modela niste semne care in final ti-arata un ghem de viata cules din tine). Si totusi ma povestesc, folosindu-ma de calculator, curata ironie. Stiu ca nu fiecare gand e demn de podium, asa c-am sa culeg franturi din gandurile aurite ramase-n mine ..dupa patru luni in care m-am cautat salbatic.
Am invatat ca mai am mult pana sa pot sa spun despre mine ca am parcurs drumuri lungi din care am castigat enorm. Stiu ca sunt la un inceput de drum frumos, dar si grotesc, am sa-ntalnesc lumina, am sa cunosc intunericul, am sa ma-ntovarasesc cu iluzia, am sa resping minciuna, am sa cunosc zei, am sa ma las imbatata de cuvinte diavolesti, am sa invat sa ma vorbesc, am sa uit sa ranesc, am sa las sa nasca intrebari si sa moara raspunsuri vechi si toxice, am sa inspir lacoma mireasma reusitei si-am sa invat sa gust esecul...am sa-mi cercetez colturi umbrite si uitate, respinse si negate, am sa ma-ntalnesc cu uratenia si mizeria mea, am sa plang, am sa rad, am sa-nvat s-accept. Mi-am telefonat azi-dimineata si mi-am transmis calduros la multi ani de cautare si regasire.
Spuneam ca am am calcat primii pasi curati pe insula mea. Si i-am calacat amar, si i-am calcat stramb pana-am invatat sa merg. Se intampla anul trecut, in ultima lui parte. Si se-ntampla in fiecare zi. In dorinta mea de bun terapeut nu stiam ca trebuie sa sed cuminte intai pe patul clientului. Si-am sezut si m-am strambat si m-am temut. Apoi, timpul trecea si observam ca pot sa mestec bine, renuntand la o masea stricata sau reparand una ranita.
Am invatat ca am nevoie sa-mi delimitez granitele, ca am nevoie sa repar niste erori din trecut, ca e cazul sa inteleg ca nu port vina pentru ficare eveniment nefericit, ca sunt un adult-copil care se vrea independent, ca nu stiu deocamdata cum arata stabilitatea interioara, ca e vremea sa renunt la relatii ce-mi frang aripile in zborul meu spre mine, ca pot sa le vorbesc celorlalti despre mine fara sa-mi fie rusine cu cine sunt, ca sunt multe porunci de pe tablita tatei pe care pot sa le incalc si pot sa le rescriu, ca pot sa ma las pacalita de intrusi vicleni ce-mi intra-n viata, ca-i cred naiv si-i invit sa ma insoteasca la drum, ca ii las in urma cand nu mai tin pasul, ca am nevoie sa ii informez delicat ca mi-au gresit, dar ca ii iert. Multa vreme m-am inbufnat cand imi aminteam ca iert usor. Am vazut-o ca pe un mare dezavantaj. Pana cand am inteles cat e de sanatoasa, doar ca e util pentru mine sa invat din experiente trecute, sa nu inchid ochii si sa o iau pe aceeasi carare, sa caut drumuri vecine.
Am invatat sa ofer complimente sincere, dar mai greu a fost sa invat sa primesc acelasi lucru. Zimbeam prostesc la fiecare exercitiu si nu integram nimic, cautam o cale de a fugi, imi repetam in minte ca vor trece repede minutele si am sa scap de disconfort. Dar minutele s-au inmultit si in final am lasat garda jos..am prins cu sufletul vorba sincera a colegului de exercitiu si i-am aratat asta in gestul meu, in privirea urmatoarea. A fost un inceput de renuntare la falsitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu