Gluma demiurgica

E-asa de simplu sa te-apleci
Sa-ncerci tu singur sa privesti
Spre valurile mari si reci
                       .....ale vietii

Te-apleci si cazi si uiti
Tot ce abia vroiai sa spui
Si-atunci devii un ghem de viata
Fragila, mica, nepatata
Si cresti si cresti si redevii
Din nou un om printre cei vii


Dar pana sa apuci sa cazi din nou
Te-ndragostesti de ce-i al tau
De ce tu crezi ca-ti aparitine
Si-ai drept sa ai, sa strici si sa repari
Si-ncerci sa-nnozi ceva de tine
Sperand sa poti sa iei, sa cari
Tot ce primisesi tu in dar.

Si realizezi ca te indrepti
Spre alte lumi si alte vieti
Si faci cumva si iar te-apleci
Desi nu vrei deloc sa vezi
Ca ai sa cazi in valuri reci
                      ...dar ale mortii.

Asa ai fost fiinta, chiar si nefiinta
Mai are rost atunci sa faci stiinta?
Sa calculezi si sa masori in cifre
Ceea ce nu se pune in cuvinte,
In cifre, in hieroglife, semne?
Stiu totusi ca se simte si ramane
In colt de suflet, in margine de minte